FCSB a fost mai bună în derby-ul cu Universitatea Craiova, mai puțin în ultimele 20 de minute. Scriu în noaptea de după meci și am în minte o expresie pe care am auzit-o cândva, după o mare finală: cineva trebuia să învingă, nimeni nu ar fi meritat să piardă!
Sigur, duminică seara, pe Arena Națională, în ciuda prezenței celor 23.000 de spectatori, nu am avut o mare finală. Poate doar una mai mică. Dar am avut un meci foarte bun, interesant, complicat la un moment dat, un meci gândit și jucat ca o consecință a unor planuri de joc. FCSB a fost incisivă, grăbită să tragă prima, să ia inițiativa, să facă demonstrația unei superiorități care se bănuia nu doar din clasament.
Universitatea, venită la victorie, trebuia să reziste și nu a reușit cu planul A. A încercat planul B, care presupunea inițiativa, construcția, luciditatea. Planul A a fost dărâmat de Endjouma, planul B, de lipsa de cutezanță. Așa că Neagoe a forțat fără plasă de siguranță, schimbând cinci piese pentru a aduce în joc alte cinci, dar mai ales prospețimea lor, curajul și o anumită (mare) doză de risc. Pentru că, în timp ce Pintilii a mutat defensiv, trăgând echipa tot mai aproape de propria poartă, ieșind Octavian Popescu, Miculescu și Florinel Coman, intrând Oaidă și Nikolov, dar și un vârf, Omrani, care să țină de minge, Craiova lui Neagoe a egalat având pe teren următoarea formulă de echipă: Popescu-Vlădoiu, Zajkov, Silva, Vătăjelu- Sala, Mateiu- Rogulijc, Koljic, Rivaldinho, Andrei Ivan. Cu Vlădoiu și Vătăjelu extrem de sus.
Un 4-2-4, ca pe vremea Guadalajarei și a altui oltean celebru, Angelo Niculescu. Semn că toate-s vechi și nouă toate! Tot astfel joacă însă și City, azi. Ideea Universității Craiova de duminică seara, și din toate aceste zile care vor veni, este nu atât cea a gestionării acestor inedite formule, cel puțin ca distribuție, ci a managementului absențelor. Niciuna din cele cinci candidate la titlu nu a lăsat în urmă o echipă întreagă, încercând schimbarea din mers a roților locomotivei, precum Craiova. Să ne reamintim începutul Științei în sezon: Pigliacelli- Căpățână (Martic), Papp, Găman (Mitrea), Bancu- Nistor, Crețu- Câmpanu, Baiaram, Gustavo- Markovici. Dintr-o gamă largă de motive, niciunul dintre ei nu era pe teren când Universitatea a egalat. Plecați la cerere (Pigliacelli și Gustavo), transferați (Martic, Papp, Nistor), accidentați, dar în lot (Căpățână, Mitrea, Bancu, Baiaram), împreună cu înlocuiții Crețu, Câmpanu și Markovici, toți aceștia au pus Craiova într-o situație de candidată la titlu, dar cu șansa a cincea. Nu întâmplător, când este întrebat de alte transferuri, Neagoe, care e un excepțional antrenor, amintește mereu, obsesiv, de Bancu și Baiaram. Da, ei lipsesc mult acestei formule de supraviețuire la vârf, așa cum, de partea cealaltă, Olaru mi se pare nu doar cel mai bun, ci și de neînlocuit. El e stăpânul jocului roș-albaștrilor, așa cum Bancu și Baiaram sunt esențiali Universității. În absența lor, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. La FCSB, în ultimul meci, la olteni, aproape de fiecare dată. Noroc că la ei există Andrei Ivan.
Și nu, nu e un amănunt: Olaru și Bancu sunt și deținătorii banderolei de căpitan, ba chiar și Baiaram a purtat-o, uneori. Și iar: noroc că există, rămâne, continuă Ivan! Și încă un amănunt, și FCSB și Universitatea Craiova au învins în ultimele trei etape campioana, pe CFR Cluj, dar pierzând fiecare meciul de dinainte, cu Farul! În loc de concluzii: titlul se joacă, în ciuda distanței luate de trupa lui Hagi. Doar că, rămânând la fondul problemei, acolo, la Farul, Gică Hagi, magician fiind el și genial, poate nu doar înlocui cu succes pe oricine cu oricine, ba chiar transferând calități de la unul la celălalt, cum doar Guardiola face în lume (și acum și Xavi!), dar mai și adaugă la o diferență măricică destule puncte astfel încât implacabila împărțire la doi să doară cât mai puțin. În loc de concluzii, viitorul. Și toate bătăliile războiului.
FCSB – Universitatea Craiova se va mai repeta de două ori, în primăvara care va veni. Ca toate derby-urile din play-off. Hagi, Dan Petrescu, Pintilii, Mutu, Neagoe, la o diferență unul de altul care poate fi remontată într-un meci sau maxim două, anunță ceva. O mare luptă, un efort copleșitor și un deznodământ imposibil de anticipat. Pentru că, de fapt, ei sunt adevărații stăpâni ai jocului. Plus cel care va conduce echipa a șasea, încă neștiut(ă). Mai sunt patru și, apoi, alte zece etape. Chiar toate, finale! P. S. Despre Rapid, doar atât: a mai avut, cel puțin un penalty, la Mioveni. Nu, nu doar atât, iertați-mă, mai spun ceva: e de văzut ce va face Mutu din Ongenda, pentru că dintr-un alt fost al Botoșanilor, Dugandzic, a creat golgheterul campionatului. Și din astfel de detalii se construiește un titlu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER